Sămbata dimineața ăl mic ma interpelează (era cu amicul lui de acolo, Laur, eu prestam la cazane), auzi tati?
-(maria ta cetitoriule, am uitat sa-ți precizez: la țară avem decăt 2 magazine , unul mai slabuț, iar celalalt mai complet, adicătelea are mai multe articole)
Astfel că cel cu mai multe trebi în inventar se numește "la fete", dat fiind ca acolo vănd pe rand 2 vănzatoare.
-Ei?
-Vreau și eu un leu!
-Pe"nce?
-Iete mă duc și eu cu Laur "la fete"!
-Eu cu gura căscată...: măi baiete...1 leu?
-Atât!
.....
-Ia dă-mi și mie adresa!!!

M-am lovit si eu de aceeasi prejudecata cand m-a parasit tatal meu in 1991: "Nu esti ca Alecu".
Nu, nu sunt, nu exista doi oameni identici, am decat mandria ca sunt fiul lui, ca poate seman putin cu el la gesturi sau figura.
Asta e poate blestemul nostru, acela de a fi trait in umbra unor oameni care si-au depasit timpurile si au castigat respectul unei intregi urbe chiar si mica precum Mizilul.
Am incercat din greu sa-l ajung din urma insa cu zi ce trece piedestalul lui e tot mai sus pentru mine...
Vali Enache, fiul lui "nea" Alecu Enache.