Ho Ho Ho, Meri în crîșmă!

Inevitabil și inexorabil vin sărbătorile, când tai porcu' , câte kile are, e roșu, e cu pete negre, aaa, al meu are 300 de kile...ș.a.m.d.
Nu mă dau în vânt după sărbătorile Crăciunului, înțeleg importanța istorică, religioasă a momentului însă mă crispează toate obiceiurile arhaice pe care nu le pot atribui o corespondență în lumea reală.
Mă apucă toate năbădăile când încep să primesc mesaje pe telefon trimise către toată agenda în care am a alege între un înger alb pe un fulg de nea,  crăciun fericit (fără număr, fără număr) și sănătate căt pentru întreg sistemul sanitar...
Astfel că aflându-mă pe drumurile patriei dimpreună cu 4 tovarăși de călătorie țâșnește povestea de Crăciun: ai luat porc, câte kile are, al tău e roșu...n'am de lucru și intru în vorbă: țățică (unul din ei avea porecla asta și stătea lângă mine pe bancheta din față) 
-auzi? ai luat purcel? 
-am luat bre!(mândru)
-(nonșalant)și eu, câte kile are al tău?
-(mândru) 100 bre!
-aha, și eu la fel,am luat unul (măsurându-l din priviri) cam ca tine!
(cei din spate râdeau pe înfundate și împarțeau cu sârg o steclă de bere de 2 litri)
Ca un responsabil conducător al autovehiculului am trântit o frână bruscă iar cel cel ce taman desfăcuse stecla a văzut cum pleacă lichidul către în față, se întoarce...apoi am avut o tresărire când am văzutără ochii companionului în oglinda retrovizoare cum se umflă, apoi gura, nasul....o picătură nu a vărsat!
Râsete de cuviințâ apoi revenim la oile noastre:ai auzit Țățică de ăla de la Valea Unghiului?
-Ha?
-Aaaa, nu știi..., era un gospodar din zona aia care s-a apucat să taie purceaua împreună cu fiul lui, au pus purcelei sărmă în bot, sărmă de picior, și când s-a apucat să-i văre cuțitul în gât, a svăcnit purceaua cu sărmă și cuțit cu tot direct în pădure...n-au mai găsit purceaua...
În primăvară au plecat după lemne și ce să vezi!Au găsitără purceaua! Cu sârma de bot, sârma de picior și zece purceluși cu niște bricegușe mici așa în gât...
5 kilometri...omul meu se tot încruntase, se strâmbase, în fine chinul a devenit prea mare și a întrebat: ce bricegușe breee??!
Să vă spun ce râsete homerice au isbucnit atunci...?

Poți să-mi faci rost?

Pe vremea abuzivîmpușcatului nu gaseai nimic, sau nu găseai ceea ce aveai nevoie decât dacă știai pe cineva (știi cumva pe cineva?...Toma Caragiu) care lucra în fabrica cu pricina.

Astfel că eu privilegiat fiind de faptul că lucram la fabrica de cașcaval, smântână (din lapte) și alte brânzeturi puteam face rost.

Făceam rost de cașcaval și vorbeam cu cel de la abator să-mi facă rost de carne.

Făceam rost de vin vechi de la prietenii mei de la Vinalcool.

Făceam rost de pui de o zi de la amicii de la blejoi.

Făceam rost de pomi de la stațiune, cireși, pruni, meri…

Făceam rost de benzină de la băieții de pe cisterne…

Acum lucrez la spital…am făcut rost de o viroză…

Dom' inginer

Scurtă prezentare: am un amic inginer în sisteme termice sau cum s-o chema și un alt amic care are nevoie de așa ceva.
Punct și de la capăt.
Inginerul care se pricepe la centrale termice are o hibă: chit că umblă toata ziua (uneori și noaptea) cu robineți, vane, și alte meremeturi prin care curge apă, are o teamă de ea ca pisicile.
Recte, e cam certat cu apa și săpunul, drept urmare efluviile care plutesc dinspre el nu prea seamănă cu Christian Dior...
Plec într-o zi cu el la București, la cineva (persoană importantă, nu spui cine) să-i repare centrala termică.
Printre alte daruri ale lui se numără și darul năuciei, adică dacă azi a venit la tine pe strada Sapienței 12 bis, mâine când îl chemi la aceeași adresă va fi pe Strada Pasienței numărul 112 sau parcă 122??
Așa că hai cu mine la București la nea Paul că i s-a stricat iar centrala și nu mai știu cum să ajung-hai.
Ajungem, nea Paul ne întâmpină în prag cu drag și ne invită ca o gazdă inocentă ce se afla ...să ne descălțăm...
Am făcut ochii mari (s-au umezit chiar!) însă nu am apucat să-l trag de mânecă pe nea Paul pentru că injineriul mieu deja lepădase bărcile din picioare și  se apucase de șurubărit sub centrală.
Purced cu teamă pe urmele lui și-l văd pe nea Paul ca prin vis cum se apucă să-i explice că lui îi curge o țeavă sub centrală și se apleacă să-i arate ce și cum, ajunge cam la 45-50 de centimetri depărtare de șosetele lu' dom' inginer și-l văd cum se înverzește gradual pe măsură ce se apropia de sursă...apoi face un tonou la 180 de grade amintindu-și brusc de nește trebi nerezolvate ce nu mai sufereau amânare neam!!
Am plecat vreo 4 ore mai târziu de la nea Paul, după ce am fost sigur că s-a instalat bine și că va fi totul ok și va primi tratamentul adecvat pentru icter...
Au trecut câteva luni, între timp începusem să fac naveta Mizil-Galați-București și vițăvercea cu oladezi, belgieni, norvegieni...mă rog, de la aeroport îi plantam la șantierul naval sau invers.
Mă sună amicul termic: mergi cu mine până la Tărgu-Jiu?-Merg, când?
Luni dimineață la 4! -hmmm am un București-Galați duminică dimineață la 2 noaptea, apoi un Galați-București la 8 seara...ajung înapoi la Mizil taman pe la 4 și apoi mai departe la Târgu-Jiu...merem!
Până acolo am fumat non-stop cu geamul deschis deși era aprilie...
Când ne-am întors, pe centura Ploieștiului, conduceam ca de obicei, geamul deschis, țigara aprinsă când deodată se trezește să-și împreune brațele deasupra capului!!!
Urlu fără să-mi dau seama: dă dracului mâinile jos!!
-De ce?
-ăăă, asta.....nu mai văd în oglinda din dreapta!
....
Zilele astea mă sună un alt amic: bre! aveai un amic ce se pricepea la centrale, trimite-l te rog și la mine, nu mai merge centrala și nu pot să mă spăl!!
-Hai că-l trimit da' nu-l pune să se descalțe...te rog!
Merge dom' inginer la amicul în suferință, constată în sinea lui ca vana de gaz e blocată și-l expediază pe apropitar la baie să-i aducă un buret cu apă și săpun.
Pleacă apropitarul la baie, injineriul meu trage cu sete două ciocane în vana de gaz (de fapt era o diversiune, să nu vadă beneficiarul cum i se livrează marfa), se întoarce și minune!-merge centrala!!
Mă sună amicul cu centrala-meseriaș omu' lu' matale domne!
D'apoi cum bre? Doar e inginer!

Ziarul

Duminica, acum vreo 25 de ani, mâncam friptura de rigoare în famelie și taman ce mă contraziceam cu bunica din partea mamei pe teme teologice de am adus-o la disperare la un moment dat, adicătelea dumnezeu nu a fost văzut de nimeni ș.a.m.d.: "Vali maică, eu vorbesc și tu te caci!" (scuzați scatologia însă așa a fost) si pe la al doilea șpriț sună telefonul : șefu' a venit laptili de la C.A.P. și avem scandal cu țiganii care au venit cu remorca de la ei !
Tata pufnește discret, iese din bucătărie și îl vad cum iese pe poartă cu un ziar făcut sul în mâna.
Hmmm...
Hai după el iute să nu se întâmple ceva...și fugi vere...abia l-am prinsără din urmă taman la poarta fabricii de lapte unde se agitau fo 6 naționalități "înlocuitoare"  în remorca tractorului cu care aduseseră laptele de la Cooperativa Agricolă de Producție Mizil.
Tata calm se apropie de ei și începe cearta: Nea Alecu, băiatu' lu' matale cică noi suntem bagabonți și am falsificat laptili...(tata face analizele ați pus urină de vacă în lapte ca să-i creșteți densitatea, voi credeți că noi acceptăm orice în fabrica asta?
Unul din cei din remorcă sare catre tata și încearcă o remarcă manuală, tata , atent îl atenționează cu ziarul. 
În sfârșit, se calmează toți, cel "atenționat" cu ziarul pleacă cu ambulanța la spital...hmmm...ciudat.
A doua zi sună directorul spitalului: nea Alecu, cu ce i-ai dat în cap ăluia bre?
 Cu nimic! Ai 'bre' că ăla zice că l-ai bușit  cu ziarul, ori eu i-am pus opt copci, cu ziarul???
Mă duc și mă uit la ziarul de ieri lăsat de tata în garaj, desfășor...diiitamai piciorul de scaun din lemn masiv...

Copil cuminte...

Anii 1974/1975, ai mei părinți munceau cu drag și spor la Întreprinderea pentru colectarea și industrializarea laptelui Buzău, eu ca rucsac al lor, le mâncam zilele de zor, patinând până plecam cu picioarele sudate la genunchi, cu dinții clănțănind de atâta înghețată mâncată pe gheața patinoarului.
Fabrica era peste drum de patinoar și avea un chioșc de unde luam pe veresie fiindcă seara plătea tata...
Mă uitam fascinat cum se făcea laptele praf, era un tambur imens de inox încins care se învârtea jumătate în lapte jumătate afară, laptele în contact cu inoxul încins se usca instantaneu și în cealaltă parte era un cuțit imens, pe măsura tamburului ce curăța laptele uscat, apoi acesta era aspirat într-o moară de mărunțire...
mai departe vă uitați pe punga din dulapul cu alimente.
Curios din fire examinam atent mastodonții care aduceau laptele din teren, niște ozeneuri pline de tehnologie, butoane, ceasuri indicatoare...Buceag ce să mai...sau Steagul Roșu!
Mă urc într-una din navele astea spațiale și încep să examinez programul de zbor...hmmm, butonul ăsta roșu pentru ce e?
Atunci a început dezastrul...am plecat cu furtune, țevărie, pompe...toată linia tehnologică după mine ce să mai...
Să vă spun ce încântat a fost tata când a aflat ce minuni am făcut?

ORA EXACTĂ

Aveam un coleg de școală care pe timpuri (78-79) mergea pe plajă, ochea câte un turist mai acătării care fuma marlboro, avea haine de firmă, "jlapi" bengoși și radio portabil-deci străin, și-l întreba în română arătând către încheietura mâinii stângi: futu-ți gura mă-tii??
asta până a nimerit un român care lucra la o ambasadă pe afară...l-a alergat ăla toată plaja...:))

Romeo? Sau Julieta?

În rutina mea zilnică mă intersectez din când în când cu un prieten din liceu, anume profesorul Laurențiu Bădicioiu, mai schimbăm o vorbă două și ne vedem fiecare de drum. Știam mai de mult de eforturile lui de a organiza festivalul însă ocupat cu ale mele se așezase într-un con de umbră până când vorbind de una și alta descoperă că și eu sunt bolnav de morbul zgâriatului pe hârtie și mă somează să mă prezint la festival.

 Am uitat.

Într-o dimineață de sâmbătă cu mâinile lungite până la genunchi de pus zăpada rebelă la locul ei mă trezesc cu un telefon de la managerul meu: hai să vedem ce se întâmplă în unitate. Hai.

Mă lupt cu viscolul până la serviciu, vedem ce și cum apoi șeful meu zice: hai la festival cu mine!

-…ăăă, asta…festival? Ce festival bre pe vremea asta??!

-Romeo și Julieta! Ce mizilean ești tu?

-Aaaa! Am uitatără! Hai!

- Și ia viscolul în piept iarăși ….

Înotăm  cu chiu cu vai cale de vreo 500 de metri prin nămeți și viscol și ajungem la spartul târgului, taman bine să prindem scânteile spirituale aruncate în sală de Corneliu Leu și cârligele viclenite de domnul Ștefan Cazimir (apropo, am votat cu liber-schimbiștii la vremea lor ), bineînțeles că asemenea oricărui concurs nu a dus lipsă de urechiști, un domn din Ploiești a ținut morțiș să ne asasineze urechile cu priceperea lui de a potrivi versurile. De trei ori!

Cu toate astea epigramiștii rasați din sală l-au privit cu îngăduință, iar organizatorul  festivalului s-a chinuit degeaba să-l țină departe de microfon.

În rest a fost o desfătare a minții, vorbele atent meșteșugite de Aurel Cehan, Ion Busuioc și spre rușinea mea frații de peste Prut cărora nu le-am reținut numele , fiind un untdelemn pentru făgașurile minților noastre.

Pentru a liniști puțin efervescența interioară am fost invitați la exterior, adică să merem să degustăm și de-ale trupului nu numai de-ale minții.

Afară era o vreme de să nu izgonești  nici cotețul câinelui din casă d’apoi o ceată de poeți, epigramiști, scriitori și epigoni zgribuliți! Ningea viscolit de nu vedeai la 3 metri în față, nu mai circula nimic, Mizilul era blocat din toate părțile însă la acea oră pentru noi devenise capitala lumii. Noastre măcar.

Și s-a dus și ediția asta fără să iau vreun premiu…

Gata! Data viitoare particip și eu!

Marea "defrișare"

Plec în armată, o instituție onorabila și onorantă pâna acum cîțiva ani, ( sau cateva zeci de ani...? ) ajung acolo ca puf, sau pufarin , sau ...mă rog , pifan.:)
La baia comună cred că era bine, nu am avut niciodată acces, mă uitam decât la ei printr-un gemuleț cum urlau atunci când comutam de la fierbinte la rece...eh, vremuri...
Însă la început am prins vreo 10-20 de băi comune, știi, aburi, bărbați dezbrăcați...câh!
La una din reuniunile astea intelectuale mă surprinde un camarad săpunindu-mă sub braț.
-Băăăă...tu....tu nu ai păr la supțiuori???
....pfuiii...ăăă,supțiuori? aaa, aici sub braț? știi, m-am bărbierit o dată când eram mic și de atunci nu a mai crescut!
-aha!
Când sa plec pe poarta unității bărbat liber fiind după 487 de zile petrecute între 40 de răcani (vreo 5 erau oameni inteligenți ) mă abordează camaradul: bei, ce dracului ai facutără că mie-mi crescu părul înapoi!!??