În rutina mea zilnică
mă intersectez din când în când cu un prieten din liceu, anume profesorul
Laurențiu Bădicioiu, mai schimbăm o vorbă două și ne vedem fiecare de drum.
Știam mai de mult de eforturile lui de a organiza festivalul însă ocupat cu ale
mele se așezase într-un con de umbră până când vorbind de una și alta descoperă
că și eu sunt bolnav de morbul zgâriatului pe hârtie și mă somează să mă
prezint la festival.
Am uitat.
Într-o dimineață de
sâmbătă cu mâinile lungite până la genunchi de pus zăpada rebelă la locul ei mă
trezesc cu un telefon de la managerul meu: hai să vedem ce se întâmplă în
unitate. Hai.
Mă lupt cu viscolul
până la serviciu, vedem ce și cum apoi șeful meu zice: hai la festival cu mine!
-…ăăă, asta…festival?
Ce festival bre pe vremea asta??!
-Romeo și Julieta! Ce
mizilean ești tu?
-Aaaa! Am uitatără!
Hai!
- Și ia viscolul în
piept iarăși ….
Înotăm cu chiu cu vai cale de vreo 500 de metri prin
nămeți și viscol și ajungem la spartul târgului, taman bine să prindem
scânteile spirituale aruncate în sală de Corneliu Leu și cârligele viclenite de
domnul Ștefan Cazimir (apropo, am votat cu liber-schimbiștii la vremea lor ),
bineînțeles că asemenea oricărui concurs nu a dus lipsă de urechiști, un domn
din Ploiești a ținut morțiș să ne asasineze urechile cu priceperea lui de a
potrivi versurile. De trei ori!
Cu toate astea
epigramiștii rasați din sală l-au privit cu îngăduință, iar organizatorul festivalului s-a chinuit degeaba să-l țină
departe de microfon.
În rest a fost o
desfătare a minții, vorbele atent meșteșugite de Aurel Cehan, Ion Busuioc și
spre rușinea mea frații de peste Prut cărora nu le-am reținut numele , fiind un
untdelemn pentru făgașurile minților noastre.
Pentru a liniști puțin
efervescența interioară am fost invitați la exterior, adică să merem să
degustăm și de-ale trupului nu numai de-ale minții.
Afară era o vreme de să
nu izgonești nici cotețul câinelui din
casă d’apoi o ceată de poeți, epigramiști, scriitori și epigoni zgribuliți! Ningea
viscolit de nu vedeai la 3 metri în față, nu mai circula nimic, Mizilul era
blocat din toate părțile însă la acea oră pentru noi devenise capitala lumii.
Noastre măcar.
Și s-a dus și ediția
asta fără să iau vreun premiu…
Gata! Data viitoare
particip și eu!
