"Ai la mare!!

Ajung azi ca orice cetățean onorabil ce-și planifică cu grijă concediul cu 6 luni înainte și anume la mare.
Constat că ne place să urcăm 4-5 etaje cu 4-5 bagaje gigantice, venele umflate la gât, roșii la față de efort însă mulțumiți că ”am ajuns”!
Bineînțeles, asta după ce am orbecăit o oră cel puțin după un loc de parcare făcând socoteala: decât să le dau ăstora 70 de lei ca taxă mai bine îl dau pe ăla mic o oră în mașinuțe bușitoare!
Aaaa! E 11.00! Camera nu e încă eliberată, nu e curată ș.a.m.d...
În sfârșit! Am intrat, am aranjat toate la locul lor(nevasta)...hmmm, stai puțin!
UNDE E COPILUL??!!
În benzinărie la Fetești, normal!!

ZIDUL MEU!!

L-am știut.

 Nu l-am iubit niciodată, a venit într-o seară , aveam 11 ani,  era  un străin, mi-a zis mama : el  e fratele tău!

...hmmm nu l-am simțit așa... era un om cu miros străin, cu o față necunoscută , cu vorbe neobișnuite, gesturi aiurea, glume nelalocul lor.

Toată istoria asta ar fi fost ceva normal, în fiecare zi găsești un om ce miroase diferit, un om ce vorbește aiurea, cu glume deplasate...însă acesta era ...fratele meu.

Enormă distanță între el și sora mea.

Sora mea, un om cu capul pe umeri( am plâns când a plecat la liceu 2 săptămâni, abia acum recunosc)

Ea l-a simțit prima, a simțit că nu are valorile noastre , nu simte ca noi doi.

Tatăl nostru( al meu și al sorei mele)  i-a zis fratelui nostru vitreg: Tată , rămâi la mine, te fac OM!

I-a cumpărat costum nou, i-a dat o cameră a lui...a doua zi costumul cel nou era aruncat peste gard și nu mai aveam frate!!

l-am revăzut după 20 de ani, ”tan” major în armata română, mi-a adus (la rugămintea mea) o uniformă  de camuflaj pentru pescuit. După ce am îmbracat-o am luat o micoză inghinală de toată frumusețea...

Într-o zi a venit la noi și printre alte glume nesărate a strecurat și : știi într-o zi o să vin și o să zic că ăsta e zidul meu din casa asta!

Azi  a murit.

Cred că nu-i mai trebuie zidul meu...