L-am știut.
Nu l-am iubit
niciodată, a venit într-o seară , aveam 11 ani,
era un străin, mi-a zis mama : el
e fratele tău!
...hmmm nu l-am simțit așa... era un om cu miros străin, cu
o față necunoscută , cu vorbe neobișnuite, gesturi aiurea, glume nelalocul lor.
Toată istoria asta ar fi fost ceva normal, în fiecare zi
găsești un om ce miroase diferit, un om ce vorbește aiurea, cu glume
deplasate...însă acesta era ...fratele meu.
Enormă distanță între el și sora mea.
Sora mea, un om cu capul pe umeri( am plâns când a plecat la
liceu 2 săptămâni, abia acum recunosc)
Ea l-a simțit prima, a simțit că nu are valorile noastre ,
nu simte ca noi doi.
Tatăl nostru( al meu și al sorei mele) i-a zis fratelui nostru vitreg: Tată , rămâi
la mine, te fac OM!
I-a cumpărat
costum nou, i-a dat o cameră a lui...a doua zi costumul cel nou era aruncat
peste gard și nu mai aveam frate!!
l-am revăzut după 20 de ani, ”tan” major în armata română,
mi-a adus (la rugămintea mea) o uniformă
de camuflaj pentru pescuit. După ce am îmbracat-o am luat o micoză
inghinală de toată frumusețea...
Într-o zi a venit la noi și printre alte glume nesărate a
strecurat și : știi într-o zi o să vin și o să zic că ăsta e zidul meu din casa
asta!
Azi a murit.
Cred că nu-i mai trebuie zidul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu