Misu, pe care-l stiu decat din vedere scrie frumos, e mizilean ce sa mai...
aici mai jos sunt gandurile mele puse pe blog la el(era pacat sa nu le pun si la mine sa le citeasca si piciu' meu atunci cand eu n'oi mai fi...)
-
sire, pastrez in memorie o intamplare cu "nenea Blaj":
mergeam la gradinita, aveam un palton rosu cu o capa pe spate, treceam pe langa 'nea Blaj si ma striga: mai mos craciun, 'ai incoace!
Imi dadea 3-4 gogosi pe care le infulecam pe drum catre "serviciu":))
In urma mea venea mama: azi a mancat 3.
Dooamne ce mandru ma simteam ca 'nea Blaj imi daduse 3 gogosi azi pe care le impartisem marinimos si muritorilor de rand care se innimereau a fi in zona mea sfanta!
Chit ca la doua zile venea mama si platea tot ce mancam.
Eram un zeu in ochii copiilor carora le faceam cinste cu gogosile lui 'nea Blaj, zeul gogosilor!
M-am lovit si eu de aceeasi prejudecata cand m-a parasit tatal meu in 1991: "Nu esti ca Alecu".
Nu, nu sunt, nu exista doi oameni identici, am decat mandria ca sunt fiul lui, ca poate seman putin cu el la gesturi sau figura.
Asta e poate blestemul nostru, acela de a fi trait in umbra unor oameni care si-au depasit timpurile si au castigat respectul unei intregi urbe chiar si mica precum Mizilul.
Am incercat din greu sa-l ajung din urma insa cu zi ce trece piedestalul lui e tot mai sus pentru mine...
Vali Enache, fiul lui "nea" Alecu Enache.