Fântâna avec du gresie et faiantza!

Pe timpul abuziv-împușcatului erau într-adevăr niște furci caudine prin care trebuia să te strecori ca și gestionar, șef de fabrică...mă rog, sef, respectiv controlul averii adicătelea legea 18, legea ”ILICITULUI” , care te supunea la niște verificări amănunțite din partea statului (culmea e că legea nu e abrogată!) adică de când mănâncă ala micu (eu de exemplu din exces de zel al procurorului mâncam cu 10 ani mai devreme!!)
Drept pentru care într-o primăvară am avut parte de încă un (ploaie de chiloți spuneam noi copii fiind) ilicit spuneau părinții.Un milițian a avut totuși (erau și milițieni care gândeau) o revelație: bre! caloriferul ăsta e cald!
Șșși?
Da bre da de une” e căldura?
Mama repede- bate soarele bre!
Măi nea Alecu zi-mi și mie de unde vine căldura și nu zic nimic!
Tata înghite în sec și-i arată centrala termică electrică (în 1982) ascunsă în spatele lemnelor de foc...
Ce e de făcut? Repede, aruncă cele 20 de pachete de gresie și cele 15 de faianță în fântâna din grădina de lângă noi, cea pe care am închiriat-o de la vecinul așa că gresia și faianța sunt gata de pus pe perete, cre” că a trasără destulă umezeală!
Vecinul și tata s-au dus, nu s-au înțeles asupra terenului, între timp eu am rămas cu un gust amar, făcusem planuri cu vecinul și prietenul meu Fred să facem o seră acolo, să scoatem ardei iuți în decembrie apoi să ne luăm ARO, ori terenul s-a întors la proprietar.
În timp proprietarul (eu fiind plecat la București, Galați vreo 10 ani) l-a vândut unui samsar, acela l-a vândut unui alt amic apropitar de rețea de televiziune care și-a vândut afacerea apoi celor de la UPC.
De 3 ani vorbim din când în când: auzi? facem gardul ăla între noi și anul ăsta așa-i?
Și dăi și răzi...
Anul ăsta nu mai râd , gardul făcut de mine acum 20 de ani e terminat, va pica peste mine, iar amicul ce a încasat pentru afacerea lui cu televiziunea locală 2,000,000 de euro îmi zice că e înghesuit cu banii..
Booon, lasă că îl fac eu din salariul meu de slujbaș la stat.
e grele breeee.....

Ou sont le spritz d”anțărț?

1992...
Marea albastră se ....
Ce dracu”,marea era la locul ei,
Eu nu.
11 noaptea, sună un amic, tot Vali pe nume, zice -Dormi?
...ăăă, asta...cine zici că ești ?(buimac de somn)
Beeei! Scoală! A venit nea MIRCEA!
...nea mircea...hmmm ce bine durmeam...
Mă ardic și merg să văd pe ”nea Mircea”...
Cam mahmur și cam refractar fac cunoștință cu ”omu”
Electrizant, trei vorbe-două poante, om fluviu cu prieteni afluenți...
OM! pentru mine puțini au meritat apelativul.
Ajung la Mangalia , zice, hai!
Și plec diiitamai eu barja de Prahova pe o vedetă rapidă de Mangalia cu șoncă de Ardeal, Palincă, și tangaj...liliiiCostele...

ne întâlnim după 23 de ani pe facebuci...el alb la păr față de mine care sunt cărunt...
pfffuiii
Nea Mircea!
Ou sont le spritz d”anțărț?

”Ai la piscină bre!

Stau pe marginea bazinului cu apa caldă din piscină scăldându-mi spatele...coniacul l-am pus pe marginea bazinului în fața mea, afară ninge cu fulgi mari, urmăresc fulgii unul câte unul prin pereții de sticlă de la hotel Montana...
Grătarul de mai devreme se vede că s-a digerat, începe să-mi fie foame, asta nu e o problemă, îl sun din cameră pe Costică șeful de sală și-mi aranjează o masă nouă.
Hmmm, parcă aș vrea și un pic de creier pane?( zău că-mi trebuie) Da, vreau și creier pane, un Gordon-bleu stropit cu...A! Stai așa că am eu în mașină 40 de litri de Fetească Regală de la Tohani din ”73, dar înainte de asta am 4 sticle de coniac de Tohani de acum 10 ani ulei nu alta! Apoi vreau niște clătite cu gem din ăla bun nu amestecătură, 2 lăzi de Pepsi, 1 ladă de Radenbergher cu polonezele separat, tort de înghețată , 20 de amandine (pentru fiecare câte una, mă supăram dacă plătea altcineva) cafele și lăutari neapărat.
Anii ”90...

CONTROL!

În istoria mea lucrând în industria alimentară apoi în spital m-am obișnuit cu controalele cam ca măgarul cu samarul așa că încă unul în plus...
Se anunță maaare control mare.Tematic bre, unde mai pui!
Două săptămâni am stat cu arma la picior, vine azi, nu mai vine azi, de ziceai că sunt un îndrăgostit rupând petalele margaretei cu ochii pierduți în zare după umbra iubitei...
A venitără, hai să luăm secțiile la rând:(de când cu isteriile cu Colectiv și copiii de la Argeș zici că a înebunit toată lumea, mai nou aparținătorii nu mai au voie în spital, de fapt așa ar trebui evitate infecțiile nosocomiale, vin toți de afară călcînd pe scuipat de tuberculos, pe fecale de om tâmpit, de câine și le aduc în spital, cum adică nu e voie? e democrație!) A! aici la interne și la chirurgie trebe” făcută o ușă ca să nu mai treacă bacteria domle!
...ăăă, asta...mă scarpin în cap și zic: și dacă deschide o infirmieră ușa ce fac, pun un portar acolo să-i zică huș-huș?
Mdeam, să trecem, acum un an același control m-a tras de răspundere cum că faianța nu trebuie să aibă rost(spațiu) între plăci, sarea și zahărul de la blocul alimentar trebuie să fie în pungile originale și pentru dezinfecție să folosim neapărat, dar neapărat Virkon!
Booon, acum, controlul din partea aceleiași prestigioase instituții mă ia de gâlci că de ce folosiți domle Virkon, sarea și zahărul să fie în recipiente etichetate nu în pungile lor, iar faianța tre” să fie cel puțin la 3 milimetri placă de placă ce dumnezeu!!!
Hmmm...plec cu haita de părerologi după mine, ne întâlnim cu seful secției chirurgie și n-am de lucru, întreb: auzi coane, tu poți elibera și certificate de deces?
...-cum să nu pot!(chirurgul șef are o politețe de urs suferind de crampe)
-Și ce scrii la cauza decesului, numele tău?
-Daaa, bine că ești tu deștept!(nu pot reproduce și tonul lui gutural/răstit/bolovănos aici)
(râsete homerice dinspre haita de părerologi)
Mai departe, hai la blocul alimentar. Intrăm, frumos, alb tot, bucătăresele albe și ele la față...
-Vestiarele la control!
În regulă...în dulapul de aici ce aveți, CLOR!!???!
...bucâtăresele străvezii: da...
-Ce faceți cu el?
-Fierbem vasele și punem și noi puțin clor...
-HA! Cum să faceți așa ceva? Eu acasă le fierb cu detergent de rufe și așa trebuie făcut!(satisfăcută)
...Pauză lungă mă uit pe rând în ochii fetelor de la blocul alimentar, gasesc decât vid stelar, din când în când câte o comeată...
-Aaa..., doamna doctor, de acum înainte așa o să facem!
Ce dracu” parcă pe timpul lui Ceaușescu se făcea mai bine selecția cadrelor...
Mdeam, ”ai să facem procesul verbal.
Mă uit lung la semnătura doamnei doctor venită în control: inginer în managementul puilor de cloșcă cu diplomă cumpărată după revoluție la o universitate de care zău că nu am auzit...
Dacă și bani ne-ar da ministerul ăsta proporțional cu prostia pe care ne-o livrează am face aici și neurochirurgie...

Stau în picioare??

Zilele trecute mă sună un amic, primar al unei comune limitrofe, zice:
-Coane vezi că am trimis pe cineva la tine cu o problemă arzătoare, vezi dacă poți să-l ajuți.
-Bine bre (aici în zonă, particula”bre” e titlu de noblețe, adicătelea ”sire”), ”ai să vedem despre ce și cum.
Identific ”petentul” și-l interpelez:
-Mneata ești din partea...?
-Da bre! Nu mă cunoști? A lu” Pârciu? A lu” Pastramă?
Îl scrutez cu atenție. Diiitamai matahala, ca să vă faceți o idee eu am 1.92m și 107 kg. deci nu sunt chiar mignon.
Cu el însă am fost nevoit să vorbesc uitându-mă în sus, când s-a mișcat puțin am ajuns în umbră așa că...
-Nu, nu te cunosc, ar trebui?
Zice: 
-Păi nu suntem vecini? Matale stăteai pe colț(hm, și acum stau tot pe colț), și io la doo case mai”ncolo?
-Ha? Unde domle?
-(mâdru)În sat la noi!
...
-Aaaa, stai domnule așa că eu am stat acolo 5-6 luni după ce m-am născut, ai mei au stat acolo până atunci, apoi s-au mutat la oraș. Bun, cu ce pot să te ajut?
-Păi nu am servici de vreo 4 ani.
-Aha...ai nevoie de loc de muncă, ce calificare ai?
-Asfaltator!
Instinctiv arunc privirile către bocancii lui, pe retină fiind formată deja imaginea bocancilor scâlciați și garnisiți cu smoală și criblură, asfaltator nu?
În schimb văd o pereche de ”bărci” (pantofi cu vârfurile lunguiețe la modă acum vreo 3-4 ani, mă omor după ei...), cremuiți oglindă.
-Hmmm(ridic privirea)...ce să zic, locuri de muncă nu am la mine deocamdată, dar dacă apare ceva îl sun pe amicul comun, dom” primarele.
-(foarte serios)Da” dar să știi că nu pot să stau în picioare, decăt pe scaun!
În secundele următoare am avut ceva probleme căutându-mi falca printre picioarele pacienților ce treceau pe holul unde purtam dicuția înălțătoare...
-Măi omule să știi că locuri la birou se găsesc mai greu dar te sun imediat dacă se eliberează vreunul!
...
Hm, hai la muncă să muncim, dă Doamne să nu găsim...

Beciucleta!

Picură puțin.. hai că nu mai picură...printre picături reușesc să mă strecor trei metri, timp în care mă sună draga.
Adecătelea: da dragă?
Pun piciorul stâng pe scările casei, proțăpit pe beciucletă, vorbesc cu nevasta din dotare, fac două pedale, mă uit în ochii moșului de 80 de ani ce era la volan, el se uită în ochii mei, deci stabilim o legătură cumva ochiologică, apoi când roata mea din față ajunge în dreptul barei lui se îmbațoșează odată și zice hai! Adecătelea accelerează peste bicicleta mea și îmi optează bunătate de roată.
Merg la biciciclotologul meu, îmi reglează ce și cum, plec, fac alte cumpărături și pe drum spre casă se repede spre mine o cocoană într-un Fordulețzzz... cât pe aici să ma ia pe capotă...
Mi-a ajuns...pun mâna pe telefon și-l sun pe biciclotologul meu: beeei azi e destul, bag beciucleta în garaj!!!!

"Ai la mare!!

Ajung azi ca orice cetățean onorabil ce-și planifică cu grijă concediul cu 6 luni înainte și anume la mare.
Constat că ne place să urcăm 4-5 etaje cu 4-5 bagaje gigantice, venele umflate la gât, roșii la față de efort însă mulțumiți că ”am ajuns”!
Bineînțeles, asta după ce am orbecăit o oră cel puțin după un loc de parcare făcând socoteala: decât să le dau ăstora 70 de lei ca taxă mai bine îl dau pe ăla mic o oră în mașinuțe bușitoare!
Aaaa! E 11.00! Camera nu e încă eliberată, nu e curată ș.a.m.d...
În sfârșit! Am intrat, am aranjat toate la locul lor(nevasta)...hmmm, stai puțin!
UNDE E COPILUL??!!
În benzinărie la Fetești, normal!!

ZIDUL MEU!!

L-am știut.

 Nu l-am iubit niciodată, a venit într-o seară , aveam 11 ani,  era  un străin, mi-a zis mama : el  e fratele tău!

...hmmm nu l-am simțit așa... era un om cu miros străin, cu o față necunoscută , cu vorbe neobișnuite, gesturi aiurea, glume nelalocul lor.

Toată istoria asta ar fi fost ceva normal, în fiecare zi găsești un om ce miroase diferit, un om ce vorbește aiurea, cu glume deplasate...însă acesta era ...fratele meu.

Enormă distanță între el și sora mea.

Sora mea, un om cu capul pe umeri( am plâns când a plecat la liceu 2 săptămâni, abia acum recunosc)

Ea l-a simțit prima, a simțit că nu are valorile noastre , nu simte ca noi doi.

Tatăl nostru( al meu și al sorei mele)  i-a zis fratelui nostru vitreg: Tată , rămâi la mine, te fac OM!

I-a cumpărat costum nou, i-a dat o cameră a lui...a doua zi costumul cel nou era aruncat peste gard și nu mai aveam frate!!

l-am revăzut după 20 de ani, ”tan” major în armata română, mi-a adus (la rugămintea mea) o uniformă  de camuflaj pentru pescuit. După ce am îmbracat-o am luat o micoză inghinală de toată frumusețea...

Într-o zi a venit la noi și printre alte glume nesărate a strecurat și : știi într-o zi o să vin și o să zic că ăsta e zidul meu din casa asta!

Azi  a murit.

Cred că nu-i mai trebuie zidul meu...

Asta nu e scrisă de mine dar e fantastică!

Îmi amintesc de prima mea experienţă cu un prezervativ. Aveam 14 ani. M-am dus la farmacie pentru a cumpăra un pachet de prezervative. În acele zile a fost nevoie de mult curaj pentru a merge într-un magazin şi a cere aşa ceva, deoarece toată lumea din oraș mă cunoștea și nu a existat nici-o îndoială că tânăra, cred că numele ei era Ioana, ştia pentru ce se folosesc . Ea lucra ca farmacistă în spatele tejghelei și vedea că am fost într-adevăr jenat de întreaga procedură. Mi-a dat pachetul și a întrebat dacă știu cum se foloseşte un prezervativ . Sincer, am răspuns : - “Nu , nu chiar !” A desfăcut pachetul, a luat unul și l-a tras peste degetul mare. M-a avertizat să mă asigur că a fost bine si sigur pus. I se părea că încă o privesc confuz. Deci, s-a uitat în jur in magazin pentru a vedea dacă ar fi fost gol. A fost. - “Doar un minut”, a spus ea, și m-a condus în partea din spate a magazinului, şi-a descheiat bluza și a îndepărtat -o. Şi-a desfacut sutienul și l-a pus deoparte. - “Asta te excita?” Ei bine, am fost atât de uimit că tot ce am putut face a fost să stau acolo cu gura deschisă şi să dau din cap . Apoi a spus că era timpul să punem prezervativul. Cum eu îl puneam, ea şi-a dat jos fusta şi chiloţeii şi s-a aplecat peste un birou. - “Ei bine, haide”, a spus ea, “Nu avem prea mult timp.” Așa că m-am urcat pe ea. A fost atât de minunat că, din păcate, nu am mai putut ține mult și am terminat în câteva momente . S-a uitat la mine cu un pic de încruntare. - “Ai pus prezervativul?” a întrebat ea. - “Sigur că da!” și i-am arătat degetul meu mare să vadă . Am primit cea mai dură si umilitoare bataie din viaţa mea…din acel moment.... întotdeauna pentru mine a fost greu să mai înţeleg femeile....

Au mamă, ochiu'!

Vorba lui Alexandru Andrieş: https://www.youtube.com/watch?v=x6e2yroPFbg, de vreo lună m-a apucat o durere de gleznă, întâi surdă apoi din ce în ce mai atroce.
'ai la doctor, hai. Se uită cu mare atenție, întâi pe o parte apoi pe cealaltă, emite un 'țțțțțțț'  îngrijorat, apoi se încruntă competent și zice lăsând ziarul deoparte:- așaaa deci, cum ne numim?
Mă uit aiurit la el : dom' doctor, sunt eu, administratorul spitalului!
-Aaaaa, ce s-a întâmplat?
-Mă doare glezna rău, trosnește de zici că rupi un băț!
-Hmmm...analize ceva, ai?
-Neam!
-Posibil să fie o criză artritică, poză la picior ai?  Chirurgul te-a văzut?
-Nu dar mă conformez.
Plec cu toate hârtiile în mână și aterizez după ce fac 'poză' la picior la chirurg.
-Au!
-Ce au!????
-Mă doare glezna bre!!!
-Hmmm, ai poză?
-Am.
-Aaaa reumatism, iei de reumatism astea și ești ca nou!
.....
Au!
Alt medic.
Aha! Acidul uric! Mai lasă carnea și ia astea!
Ies analizele și merg să le arăt pe rând:
Primul zice: exact ce spuneam, ai o artroză băiete (îl bănuiesc de diagnostic corect), al doilea zice:
-Aaaa, și lui fimi-o îi dau niște naturiste d-astea, ia și tu.
Al trei-lea m-a zăpăcit:
-N-am nici reumatism nici acid uric!
-Ei atunci să fii sănătos, treci la o dexametazonă!

.....
(ca o paranteză, un prieten bun și-a măritat fetița, la distanță de 2 ani a făcut botezul. i-am zis: la nunta fetei am venit cu mâna stângă blocată, la botez am glezna plină cu spini, dacă mai faci două chefuri mă curăț...)

BREAKING NEWS! 

Am descoperit cel mai doctor dintre doctori: Pacientul!!!
El știe că medicamentul cutare nu a mers, celălalt i-a făcut bine...
A funcționat și la mine:))
alte breaking news: mi-am dat seama că nu mă mai doare glezna după ce am slăbit 5 kilograme...

Cristelniță au groapă?

E grele fraților...
Aseară am fost la un botez, persoană importantă nu spui cine, i-am zis:
-acum doi ani am fost la nunta fetei, cu 3 zile înainte m-a apucat o criză de spondiloză, curgeau apele de pe mine de ziceai că sunt cascada mia'ngară, mîna stângă era blocată în poziția dă-mi și mie un leu, îmi era frică și să tușesc, vorba lui Mircea Vintilă, să nu cumva să mă sparg..., acum de o săptămână de cănd mi-ai spus de botez m-a apucat o criză de gonartroză, î-mi vine să-mi mușc glezna ce mă doare ca vulpea prinsă în capcană!
-acum ca să vorbim serios, te rog las-o mai ușor cu chefurile, mi-e că dacă mă mai chemi la 3-4 chefuri mă curăț naibii!!
Între timp a murit sora mamei mele, vrei nu vrei a doua zi după botez cu ochii plini de imaginile "ursitoarelor" în bikini care se unduiau seara la botez 'ai la 'mormântare...
Un popă zelos m-a asasinat cu predica lui analfabetă (doamne învață-ți slujitorii gramatică și simțul măsurii!), care mi-a demonstrat o dată în plus ce înseamna competiția acerbă între companii-recte preotul oficial al parohiei fiind plecat în Israel în schimb de experiență pentru a constata dacă acolo morții se îngroapă cu popă sau singuri, preotul de la dioceza vecină a simțit miros de sânge așa că dacă titularul nu a fost de față să presteze a trântit o zzzlujjbă să dea toate babili cu cracii în tavan!
Babili au fost satisfăcute, mandea ioc.
La plecare mama din dotare găsește o verișoară (dacă mă întrebi pe mine era verișoară cu muma pădurii) , -hai să luăm și pe Mariuța 5 kilometri mamă...pot să zic eu ceva?
Gata.S-a terminat slujba de înmormântare( am uitat să va spui ca fusei curier rapid, adicătelea dacă tot m-au văzutără solid a trebuit să livrez eu baba la groapă împreună cu alți trei )
Nevasta între timp adunase alte întâmplări, încolțită de babe a ripostat în felul ei-tanti eu nu ies din vorba l'u bărbatimi-o (rumoare între babe-așa maică!) iar mama soacră a slăbit fiindcă la ora 5 eu îi încui bucătăria!(stupoare...coate...ai vazut făi???)
Acum "bomboana de pe colivă"!
Se urcă în mașină verișoara mamei și începe interogatoriul(după asta eu am zis ca a fost frumos titlul melodiei broasca dilie, dar sună bine și baba dilie!) -așaaaa, și copii?
-am adoptat un băiat.
...pauză, stupoare în spate, baba se sucește cu tot corpul spre mama:
-Haaaăă??!!Da di ce fă? Ăștia ce face noaptea?????
...Târziu mi-a picat fisa să-i spun că nouă, la 47 de ani ne place ziua dar baba dilie coborâse fir-ar...

Ho Ho Ho, Meri în crîșmă!

Inevitabil și inexorabil vin sărbătorile, când tai porcu' , câte kile are, e roșu, e cu pete negre, aaa, al meu are 300 de kile...ș.a.m.d.
Nu mă dau în vânt după sărbătorile Crăciunului, înțeleg importanța istorică, religioasă a momentului însă mă crispează toate obiceiurile arhaice pe care nu le pot atribui o corespondență în lumea reală.
Mă apucă toate năbădăile când încep să primesc mesaje pe telefon trimise către toată agenda în care am a alege între un înger alb pe un fulg de nea,  crăciun fericit (fără număr, fără număr) și sănătate căt pentru întreg sistemul sanitar...
Astfel că aflându-mă pe drumurile patriei dimpreună cu 4 tovarăși de călătorie țâșnește povestea de Crăciun: ai luat porc, câte kile are, al tău e roșu...n'am de lucru și intru în vorbă: țățică (unul din ei avea porecla asta și stătea lângă mine pe bancheta din față) 
-auzi? ai luat purcel? 
-am luat bre!(mândru)
-(nonșalant)și eu, câte kile are al tău?
-(mândru) 100 bre!
-aha, și eu la fel,am luat unul (măsurându-l din priviri) cam ca tine!
(cei din spate râdeau pe înfundate și împarțeau cu sârg o steclă de bere de 2 litri)
Ca un responsabil conducător al autovehiculului am trântit o frână bruscă iar cel cel ce taman desfăcuse stecla a văzut cum pleacă lichidul către în față, se întoarce...apoi am avut o tresărire când am văzutără ochii companionului în oglinda retrovizoare cum se umflă, apoi gura, nasul....o picătură nu a vărsat!
Râsete de cuviințâ apoi revenim la oile noastre:ai auzit Țățică de ăla de la Valea Unghiului?
-Ha?
-Aaaa, nu știi..., era un gospodar din zona aia care s-a apucat să taie purceaua împreună cu fiul lui, au pus purcelei sărmă în bot, sărmă de picior, și când s-a apucat să-i văre cuțitul în gât, a svăcnit purceaua cu sărmă și cuțit cu tot direct în pădure...n-au mai găsit purceaua...
În primăvară au plecat după lemne și ce să vezi!Au găsitără purceaua! Cu sârma de bot, sârma de picior și zece purceluși cu niște bricegușe mici așa în gât...
5 kilometri...omul meu se tot încruntase, se strâmbase, în fine chinul a devenit prea mare și a întrebat: ce bricegușe breee??!
Să vă spun ce râsete homerice au isbucnit atunci...?

Poți să-mi faci rost?

Pe vremea abuzivîmpușcatului nu gaseai nimic, sau nu găseai ceea ce aveai nevoie decât dacă știai pe cineva (știi cumva pe cineva?...Toma Caragiu) care lucra în fabrica cu pricina.

Astfel că eu privilegiat fiind de faptul că lucram la fabrica de cașcaval, smântână (din lapte) și alte brânzeturi puteam face rost.

Făceam rost de cașcaval și vorbeam cu cel de la abator să-mi facă rost de carne.

Făceam rost de vin vechi de la prietenii mei de la Vinalcool.

Făceam rost de pui de o zi de la amicii de la blejoi.

Făceam rost de pomi de la stațiune, cireși, pruni, meri…

Făceam rost de benzină de la băieții de pe cisterne…

Acum lucrez la spital…am făcut rost de o viroză…

Dom' inginer

Scurtă prezentare: am un amic inginer în sisteme termice sau cum s-o chema și un alt amic care are nevoie de așa ceva.
Punct și de la capăt.
Inginerul care se pricepe la centrale termice are o hibă: chit că umblă toata ziua (uneori și noaptea) cu robineți, vane, și alte meremeturi prin care curge apă, are o teamă de ea ca pisicile.
Recte, e cam certat cu apa și săpunul, drept urmare efluviile care plutesc dinspre el nu prea seamănă cu Christian Dior...
Plec într-o zi cu el la București, la cineva (persoană importantă, nu spui cine) să-i repare centrala termică.
Printre alte daruri ale lui se numără și darul năuciei, adică dacă azi a venit la tine pe strada Sapienței 12 bis, mâine când îl chemi la aceeași adresă va fi pe Strada Pasienței numărul 112 sau parcă 122??
Așa că hai cu mine la București la nea Paul că i s-a stricat iar centrala și nu mai știu cum să ajung-hai.
Ajungem, nea Paul ne întâmpină în prag cu drag și ne invită ca o gazdă inocentă ce se afla ...să ne descălțăm...
Am făcut ochii mari (s-au umezit chiar!) însă nu am apucat să-l trag de mânecă pe nea Paul pentru că injineriul mieu deja lepădase bărcile din picioare și  se apucase de șurubărit sub centrală.
Purced cu teamă pe urmele lui și-l văd pe nea Paul ca prin vis cum se apucă să-i explice că lui îi curge o țeavă sub centrală și se apleacă să-i arate ce și cum, ajunge cam la 45-50 de centimetri depărtare de șosetele lu' dom' inginer și-l văd cum se înverzește gradual pe măsură ce se apropia de sursă...apoi face un tonou la 180 de grade amintindu-și brusc de nește trebi nerezolvate ce nu mai sufereau amânare neam!!
Am plecat vreo 4 ore mai târziu de la nea Paul, după ce am fost sigur că s-a instalat bine și că va fi totul ok și va primi tratamentul adecvat pentru icter...
Au trecut câteva luni, între timp începusem să fac naveta Mizil-Galați-București și vițăvercea cu oladezi, belgieni, norvegieni...mă rog, de la aeroport îi plantam la șantierul naval sau invers.
Mă sună amicul termic: mergi cu mine până la Tărgu-Jiu?-Merg, când?
Luni dimineață la 4! -hmmm am un București-Galați duminică dimineață la 2 noaptea, apoi un Galați-București la 8 seara...ajung înapoi la Mizil taman pe la 4 și apoi mai departe la Târgu-Jiu...merem!
Până acolo am fumat non-stop cu geamul deschis deși era aprilie...
Când ne-am întors, pe centura Ploieștiului, conduceam ca de obicei, geamul deschis, țigara aprinsă când deodată se trezește să-și împreune brațele deasupra capului!!!
Urlu fără să-mi dau seama: dă dracului mâinile jos!!
-De ce?
-ăăă, asta.....nu mai văd în oglinda din dreapta!
....
Zilele astea mă sună un alt amic: bre! aveai un amic ce se pricepea la centrale, trimite-l te rog și la mine, nu mai merge centrala și nu pot să mă spăl!!
-Hai că-l trimit da' nu-l pune să se descalțe...te rog!
Merge dom' inginer la amicul în suferință, constată în sinea lui ca vana de gaz e blocată și-l expediază pe apropitar la baie să-i aducă un buret cu apă și săpun.
Pleacă apropitarul la baie, injineriul meu trage cu sete două ciocane în vana de gaz (de fapt era o diversiune, să nu vadă beneficiarul cum i se livrează marfa), se întoarce și minune!-merge centrala!!
Mă sună amicul cu centrala-meseriaș omu' lu' matale domne!
D'apoi cum bre? Doar e inginer!

Ziarul

Duminica, acum vreo 25 de ani, mâncam friptura de rigoare în famelie și taman ce mă contraziceam cu bunica din partea mamei pe teme teologice de am adus-o la disperare la un moment dat, adicătelea dumnezeu nu a fost văzut de nimeni ș.a.m.d.: "Vali maică, eu vorbesc și tu te caci!" (scuzați scatologia însă așa a fost) si pe la al doilea șpriț sună telefonul : șefu' a venit laptili de la C.A.P. și avem scandal cu țiganii care au venit cu remorca de la ei !
Tata pufnește discret, iese din bucătărie și îl vad cum iese pe poartă cu un ziar făcut sul în mâna.
Hmmm...
Hai după el iute să nu se întâmple ceva...și fugi vere...abia l-am prinsără din urmă taman la poarta fabricii de lapte unde se agitau fo 6 naționalități "înlocuitoare"  în remorca tractorului cu care aduseseră laptele de la Cooperativa Agricolă de Producție Mizil.
Tata calm se apropie de ei și începe cearta: Nea Alecu, băiatu' lu' matale cică noi suntem bagabonți și am falsificat laptili...(tata face analizele ați pus urină de vacă în lapte ca să-i creșteți densitatea, voi credeți că noi acceptăm orice în fabrica asta?
Unul din cei din remorcă sare catre tata și încearcă o remarcă manuală, tata , atent îl atenționează cu ziarul. 
În sfârșit, se calmează toți, cel "atenționat" cu ziarul pleacă cu ambulanța la spital...hmmm...ciudat.
A doua zi sună directorul spitalului: nea Alecu, cu ce i-ai dat în cap ăluia bre?
 Cu nimic! Ai 'bre' că ăla zice că l-ai bușit  cu ziarul, ori eu i-am pus opt copci, cu ziarul???
Mă duc și mă uit la ziarul de ieri lăsat de tata în garaj, desfășor...diiitamai piciorul de scaun din lemn masiv...

Copil cuminte...

Anii 1974/1975, ai mei părinți munceau cu drag și spor la Întreprinderea pentru colectarea și industrializarea laptelui Buzău, eu ca rucsac al lor, le mâncam zilele de zor, patinând până plecam cu picioarele sudate la genunchi, cu dinții clănțănind de atâta înghețată mâncată pe gheața patinoarului.
Fabrica era peste drum de patinoar și avea un chioșc de unde luam pe veresie fiindcă seara plătea tata...
Mă uitam fascinat cum se făcea laptele praf, era un tambur imens de inox încins care se învârtea jumătate în lapte jumătate afară, laptele în contact cu inoxul încins se usca instantaneu și în cealaltă parte era un cuțit imens, pe măsura tamburului ce curăța laptele uscat, apoi acesta era aspirat într-o moară de mărunțire...
mai departe vă uitați pe punga din dulapul cu alimente.
Curios din fire examinam atent mastodonții care aduceau laptele din teren, niște ozeneuri pline de tehnologie, butoane, ceasuri indicatoare...Buceag ce să mai...sau Steagul Roșu!
Mă urc într-una din navele astea spațiale și încep să examinez programul de zbor...hmmm, butonul ăsta roșu pentru ce e?
Atunci a început dezastrul...am plecat cu furtune, țevărie, pompe...toată linia tehnologică după mine ce să mai...
Să vă spun ce încântat a fost tata când a aflat ce minuni am făcut?

ORA EXACTĂ

Aveam un coleg de școală care pe timpuri (78-79) mergea pe plajă, ochea câte un turist mai acătării care fuma marlboro, avea haine de firmă, "jlapi" bengoși și radio portabil-deci străin, și-l întreba în română arătând către încheietura mâinii stângi: futu-ți gura mă-tii??
asta până a nimerit un român care lucra la o ambasadă pe afară...l-a alergat ăla toată plaja...:))

Romeo? Sau Julieta?

În rutina mea zilnică mă intersectez din când în când cu un prieten din liceu, anume profesorul Laurențiu Bădicioiu, mai schimbăm o vorbă două și ne vedem fiecare de drum. Știam mai de mult de eforturile lui de a organiza festivalul însă ocupat cu ale mele se așezase într-un con de umbră până când vorbind de una și alta descoperă că și eu sunt bolnav de morbul zgâriatului pe hârtie și mă somează să mă prezint la festival.

 Am uitat.

Într-o dimineață de sâmbătă cu mâinile lungite până la genunchi de pus zăpada rebelă la locul ei mă trezesc cu un telefon de la managerul meu: hai să vedem ce se întâmplă în unitate. Hai.

Mă lupt cu viscolul până la serviciu, vedem ce și cum apoi șeful meu zice: hai la festival cu mine!

-…ăăă, asta…festival? Ce festival bre pe vremea asta??!

-Romeo și Julieta! Ce mizilean ești tu?

-Aaaa! Am uitatără! Hai!

- Și ia viscolul în piept iarăși ….

Înotăm  cu chiu cu vai cale de vreo 500 de metri prin nămeți și viscol și ajungem la spartul târgului, taman bine să prindem scânteile spirituale aruncate în sală de Corneliu Leu și cârligele viclenite de domnul Ștefan Cazimir (apropo, am votat cu liber-schimbiștii la vremea lor ), bineînțeles că asemenea oricărui concurs nu a dus lipsă de urechiști, un domn din Ploiești a ținut morțiș să ne asasineze urechile cu priceperea lui de a potrivi versurile. De trei ori!

Cu toate astea epigramiștii rasați din sală l-au privit cu îngăduință, iar organizatorul  festivalului s-a chinuit degeaba să-l țină departe de microfon.

În rest a fost o desfătare a minții, vorbele atent meșteșugite de Aurel Cehan, Ion Busuioc și spre rușinea mea frații de peste Prut cărora nu le-am reținut numele , fiind un untdelemn pentru făgașurile minților noastre.

Pentru a liniști puțin efervescența interioară am fost invitați la exterior, adică să merem să degustăm și de-ale trupului nu numai de-ale minții.

Afară era o vreme de să nu izgonești  nici cotețul câinelui din casă d’apoi o ceată de poeți, epigramiști, scriitori și epigoni zgribuliți! Ningea viscolit de nu vedeai la 3 metri în față, nu mai circula nimic, Mizilul era blocat din toate părțile însă la acea oră pentru noi devenise capitala lumii. Noastre măcar.

Și s-a dus și ediția asta fără să iau vreun premiu…

Gata! Data viitoare particip și eu!

Marea "defrișare"

Plec în armată, o instituție onorabila și onorantă pâna acum cîțiva ani, ( sau cateva zeci de ani...? ) ajung acolo ca puf, sau pufarin , sau ...mă rog , pifan.:)
La baia comună cred că era bine, nu am avut niciodată acces, mă uitam decât la ei printr-un gemuleț cum urlau atunci când comutam de la fierbinte la rece...eh, vremuri...
Însă la început am prins vreo 10-20 de băi comune, știi, aburi, bărbați dezbrăcați...câh!
La una din reuniunile astea intelectuale mă surprinde un camarad săpunindu-mă sub braț.
-Băăăă...tu....tu nu ai păr la supțiuori???
....pfuiii...ăăă,supțiuori? aaa, aici sub braț? știi, m-am bărbierit o dată când eram mic și de atunci nu a mai crescut!
-aha!
Când sa plec pe poarta unității bărbat liber fiind după 487 de zile petrecute între 40 de răcani (vreo 5 erau oameni inteligenți ) mă abordează camaradul: bei, ce dracului ai facutără că mie-mi crescu părul înapoi!!??

Nu am timp!

Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă...
Trec vremurile peste noi, fug pe lângă noi...
Citim titluri dar nu mai ştim poveşti...
ioooiii iar a trecut anul ăsta...
Repezim pe cei dragi,lasă-mă că nu am timp...
Îmi vreau timpul înapoi!
Cănd ai închis ultima dată telefonul?

3
Numărul 3.
Al trei-lea prieten mort anul ăsta.

Iată-mă pe triburi jucând noaptea înfrigurat să nu-mi ia vreunul satul, descoper după 6 ani de joc un frate geamăn, vorbesc cu el 3 vorbe- spuneam eu o vorbă iar el o lua din sbor şi ştia ce vreu să zic...
A murit puţin sămbată seară...
Prietene...pastrează-mi un loc langă tine altfel moartea nu are nici un haz...

Ia-ma nene!

Pe vremea abuziv impuscatului mergeam pe rand la amicii mei de la Vinalcool, era stressu-l destul de mare si pe capul lor ca sa-i calc saptamanal, asa ca saptamana asta mergeam la "piticu" la Sahateni, combinat cu Burtea de la Vadu-Sapat, saptamana urmatoare mergeam la 'nea Petrica de la Ulmeni, combinat cu inginerul Zaharia de la Pietroasele unde era gestionar 'nea Didi, (un fel de "Stefanescu"-Bachus) 
Plec pe la 8 ale diminetii cu bidoanele pregatite si ce-mi trece prin cap?Hai sa iau cu  mine si un prieten ce nu avea masina.Dau telefon-mergi?
-Merg, Cum naiba?
-Eu aduc branzoase de la mine, pregateste si tu ceva d'ale morii. (malai, faina...)
Plecam, umplem bidoanele, pe drum il pregatesc-daca ne opreste militia venim de la nea Fanica de unde am cumparat vinul, nu mai stim unde sta, pe undeva pe deal...
Bineinteles, la intrarea pe drumul national iarba rea crescuse in mijlocul soselei, recte un militian ne face semn sa oprim...portbagajul break-ului erea plin dreak-ului...
'na ziua...m'neavoastra?
Amicul meu emotionat...-pe mine m-a luat la ocazie!
...Ma uit la el lung...militianul-ce e cu bidoanili bre?
-Aaaa, am fost si am cumparat vin de la nea Fanica, avem un revelion cu 60 de persoane...
-Mdeam...cam stiu eu de unde ai cumparat m'neatale vinul insa n-am ce zice, hai circulati.
Mai aveam vreo 4 kilometri pana la Mizil, opresc brusc, ma intind si deschid usa din dreapta si-mi invit prietenul sa devina pieton.
-Ce ai mai?
-Ce sa am ? La ia-ma nene iau si dau jos oamenii cand vreau!
A ajuns in oras dupa o ora... 

Tinta piept numarul 7

Cei dintre voi care ati facut armata probabil ati avut un episod la

'trageri' cand un dobitoc a intors arma catre front.

De asemenea tineti minte ca la una din trageri era prezenta tinta

piept numarul 7 unde trebuia sa tragi grupat 8-9 gloante pentru FB,

(foarte bine)

continui aici cu o gluma:

Un reporter merge intr-un sat si intreaba un bade: zi-mi si mie o

intamplare fericita din viata matale

-Pai acum 2 ani s-a pierdut in padure Maria, am facut o potera maaare

maare, am gasit-o si i-am tras-o... doamne ce ne-am distrat!

Reporterul: bre, nu pot scrie asa ceva la ziar, zi altceva!

--Pai acum 1 an s-a pierdut in padure Ioana, am facut o potera maaare

maare, am gasit-o si i-am tras-o... doamne ce ne-am distrat!

Reporterul: bre, n'auzi ca nu pot scrie asa ceva la ziar, zi altceva,

zi-mi o intamplare nefericita din viata matale!

-Nefericita ai?

-Da!

-Hmmm, acu' 2 saptamani ... m-am pierdut in padure...

Ca sa intelegeti de ce v-am dus pe la Ana si Caiafa va rog sa va

puneti in pielea mea, in ultimul timp ma simt ca tinta piept numarul 7

si ca acel bade din gluma: ma simt prins cu mainile la spate de un

par, din spate vine potera aia mare maare iar STATUL trage in mine cu

facturi!

Surpriza!

In mod surprinzator mizilenii care scriu sunt mai uniti decat "cealalta parte" a Mizilului!
Recte, am inceput noi, mizilenii sa respectam cuvantul scris si am inceput sa...ne citim unul pe altul!
Mare lucru internetu' aista maica!
Eu de exemplu ii citesc pe nerasuflate pe http://miziliada.blogspot.ro si http://ivanovicimihai.blogspot.ro.
Astfel ca rasfoindu-l pe Misu (il stiu ca om si pe el si pe tatal lui despre care am si scris acum ceva vreme, era mai mare, ecourile faptelor lui se auzeau si la noi -  ai auzit ce a facut Misu lu' Blaj?) am avut surpriza sa constat ca ma citeste!
Iata!

    Laptaria lu' Enache 


 de vrei  neaparat
 sa- ti cumperi  lapte,
 te duci,  ori ce ar fi ,
 doar in.... Matache...       macelarul                        Piata Matache ....    pacat ca s -a demolat

 dar de-ti  propui ,
 sa vezi  un.. blog aparte,
 dai clik urgent ,
 pe ...,,Laptaria lu' Enache ''...                                  mizilean de- al nostru....

SUNT UN MAIDANEZ!

Iubesc cainii, recunosc, sunt inebunit dupa javra mea neagra, un maidanez mic si negru, cu picioare strambe, cu o limba de o juma' de metru , cules de pe la Constanta, l-am botezat prima data Blackie (sic! ca negru nu putem sa-i spui) iar mai nou il strig Limba sau Limbo!
Nero era cainele copilariei mele, un Saint Bernard, il spalam in cada pana la momentul cand el avea 80 de kilograme iar eu 70.
Plecasem cu el la vaccinare, eu pe bicicleta cu lesa strans infasurata pe mana.
Pana a vazut o pisica.
M-a tarat 30 de metri cu bicicleta cu tot.
L-a otravit un dobitoc, l-am plans pe Nero o saptamana.
Iata-ma incoltit intr-o seara venind de mana cu fiul meu ce era bolnav atunci si in fiecare seara mergeam cu el la injectii, de o haita de vreo zece maidanezi, acum spune tu, cum ar fi trebuit sa reactionez?
Sa le spun ca fiecare are dreptul la viata?
Sa le explic ca acest comportament agresiv al lor nu are corespondent in lumea reala fiind de fapt o proiectie a faptului ca nu au fost iubiti de mama lor in copilarie?
Sa le explic ca de fapt adapostul de caini este la un kilometru distanta?
Sau sa iau prima piatra si sa-i zdrobesc capul primei javre care a indraznit sa-mi atace fiul?
Spune tu!

Ou' sont les neiges d'antzartz...?

Constat ca suntem o natiune ( sau de fapt o populatie fiindca s-a dorit sa nu mai fim un popor greu de controlat ) grasa.
Grasa in sine, ca idei, ca persoane, ca initiativa.
Ne repezim gramada sa cumparam o tigaie fiindca e " la promotie", ne indopam copiii cu McDonalds, si alte otravuri din supermarket, ne batem cu pumnii in piept ca se reduc locurile de munca in schimb nu facem nimic la serviciu fiindca suntem la stat nu? ( la stat lucrez si eu, insa fac lucrurile sa se intample dupa 15 ani de lucru in sistem privat )
Sunt la mare acum si ma uit dupa copii nostri care au deja 30 de kilograme la 6-7 ani, parintii bat bine catre 140 de kilograme si sunt mandri de odraslele lor "bine crescute"!
Oricat m-am uitat pe plaja dupa o silfida nu am vazut in 7 zile decat tone de carnuri tremurand in calea catre dozatorul de bere, congelatorul de inghetata sau chioscul patiserului.
Abia mai apoi am realizat ca de fapt silfidele noastre nu mai fac plaja de mult in romanica ci ori in Grecia, ori in Cipru, ori in Italia...Spania...
Vorba neamtului: ou sont les neiges d'antartz?

Alba ca zapada

Ca sa ma tratez de concedita acuta mi-am luat familionul in limuzina si hai la mare.

Am parcurs cu incantare cei 1oo de kilometri de autostrada alocati apoi am intrat in masa de biliard obisnuita, unul la stanga, unul la dreapta, altul intoarce cu efect, vezi ca ricoseaza un pieton din manta, carambol...

Ajuns la hotel cer o camera cu umbra si bineinteles ca mi se da o camera  la ultimul etaj cu vederea catre un camp superb...dar cu umbra.

Boon, hai sa ne acomodam...ei, adicatelea nevasta si ala micu', ei fiind mai ponei s-au acomodat imediat, eu la 0,1 tone si 1,92 metri inca aveam probleme: la baie chiuveta era un pic mai mare decat causul palmelor mele, televizorul din camera a trebuit sa-l pornesc de la telecomanda ( de marime normala ) ca sa-mi dau seama unde e, frigiderul promis era de fapt racitor care la randul lui s-a dovedit a fi de fapt un "racoritor", am mutat mobila din camera timp de 20 de minute ca sa-mi pot face un pic de "spatiu vital" ( vezi Mein Kampf ), am instalat laptopul pe balcon, ca mai apoi sa ma scarpin in cap sa-mi dau seama unde o sa incap si eu intr-un spatiu de 1/1,5 metri patrati unde deja sarma de rufe a nevestii era plina.
Bun zic, asta e, de banii astia asa de mare e jacuzzi-ul, vine seara, hai la soomn.
Eeeei cand am vazut ca trebuie sa atarn cu picioarele printre ( mare noroc ) gratiile patului vreo 20 de centimetri am zis ca sunt Alba ca zapada si am nimerit casa piticilor!
Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Cado'!

Acum cațiva ani buni aparea pe un canal ( desființat dealtfel ) un italian ce vindea împreună cu o românică d' a noastra nește argintăreli dubioase, ori la fiecare prezentare spunea: și acest inel...cado'!
Cam în aceeași perioadă răspundeam de destinele a 200 de amărâți de la abatorul splai București și faceam cu sârg naveta ( de aia a explodat și Challenger-ul , l-a blestemat lumea : ardeo-ar focul de navetă! ) la bucurești, ( bucureștenilor nu vă suparați ca scriu cu literă mică numele orașului vostru însă bucureștiul e un oraș plin de oameni, singuri. )
Eeei dragii mei, se gasește cineva așa bun la inimă încât sa ma încerce: nu vrei un ciobănesc mioritic?
Gura mea cea spartă apucă să aprobe pâna când semnalul trimis de urechi catre ( recunosc, ușoare urme ) creier să compileze ce și cum.
Deci da.
Hmmm....în noaptea aia l-am ținutără pe balcon, ( stăteam în Galați și faceam naveta către bucurești și inapoi ), pfff...mi-a mâncat ficusul...
Dimineață mă pregatesc, iau javra subsuoară ( 3 luni, 20 de kilo ce crezi? ) o instalez pe bancheta din spate de la dispero ( așa botezasem Espero, mașina mea) și hai catre capitală.
Pe la Brăila pune diiiitaaamai botul pe umărul meu stâng... eu impresionat de dovada de iubire necondiționată ( fă o probă, închide în portbabajul mașinii nevasta sau câinele și vezi cine te iubește după 2 ore ) emoționat îl întreb: aer domlu?
Iau drept accept limba lui de 30 de centimetri care-mi fâlfâia drept eșarfă și deschid geamul, și în secunda doi mă trezesc cu diiittaaamai voma în poală la 120 de kilometri pe oră!
Nu știu cum am oprit, eram între două camioane...
Deci : "Cado!""

PECO CHANNEL

Hmmm...iar merg cu vapori de motorina, ceasul de la bord imi arata ca mai am de mers 30 de kilometri, offff, hai la Peco.
Opresc pe "scumpa" langa pompa (intre noi fie vorba, masina e mai ascultatoare decat nevasta, masinii-i zici ia-o la dreapta o ia la dreapta, cu nevasta poti avea surprize iar cheltuielile de intretinere sunt incomparabile, una e sa schimbi uleiul si filtrele o data pe luna si alta e sa auzi mereu metal pe metal: factura cutare, faianta, mobila, perdele, iar avem nunta, nu am cu ce sa ma imbrac, concediu...) si zic lucratorului de la pompa: de 50 de lei plinul!
Imi pare rau ca nu am avut un amic cu mine sa faca o fotografie lucratorului de la Peco.
Avea niste carii taaare frumoase:))
Incepe sa puna motorina si-l iau la intrebari: mai baieti voi ati schimbat pompele?
-De ce sefu'?
-Pai i-a uite ce iute merge, zici ca-i ventilator! Acu” 2 ani

 mergea mai incet!

Stupoare...nu stie ce sa raspunda.
In ritmul asta in 2-3 ani, noi barbatii vom ajunge sa mergem la Peco sa cumparam doua picaturi de benzina cu care sa ne tamponam dupa ureche iar prietenii vor mirosi efluviile lasate de tine in urma si vor intreba verzi la fata mancati de invidie: ai mostenit pe cineva ai? Mirosi a benzina!

Amaraciune...

Am fost azi la tara, am facut niste chiuftelute picante care merg la fix cu un rose de Dealu Mare, nevasta-mea a "compus" niste ardei umpluti beeeleea, si dat fiind ca azi se implineau 22 de ani de cand a murit zeul meu am plecat catre o vecina in varsta cu o papornita cu de toate: ardei umpluti, chiuftele (stiu ca se zice chiftele dar imi place cum suna), cateva eugenii democrate ( d'alea ambalate cate doua separat intr-o tipla fitoasa), o felie generoasa de pepene...d'astea.
Am intrat in curte, ma latra din spatele curtii un caine jigarit caruia-i curgeau petice de blana la fiecare clampanit amenintator ( credea el) din dinti.
Curtea era surprinzator de bine ingrijita, casuta batraneasca e adevarat dar curata, proaspat spoita cu var, florile erau la ele acasa acolo intr-o simfonie de culori...ce sa mai, casuta din povesti.
Intru in casa si strig: tanti Ioana?
O vad in pat tocmai in fundul casei cum se ridica in capul oaselor si raspunde: tu esti Vali maica?
Da bre, uite azi se implinesc 22 de ani de cand a murit tata si ti-am adus cate ceva, matale ce mai faci?
Uite Vali maica ma hodineam nitel ca am picioarele astea zici ca sunt putrezite de la genuche in jos, mi-e si frica sa ies mai departe de poarta sa nu pat vreun necaz.
Acu' cand ai venit am auzit cainele si am crezut ca au venit.
Cine bre?
Fata mea vine din Italea sa ma vaza, vine cu nepotii maica!
Cand spunea asta i se lumina fata pe masura ce vorbea...
...pai cred ca o fi intarziat la aeroport mamaie, e aglomeratie mare acolo...
Aaaa, nu maica, sunt veniti de 3 zile dar sunt inca la oras.
....
Aaaa...asta...a! (ideea salvatoare) mamaie cred ca s-au oprit la balci, doar la noi e balci de Sanpetru si a zis sa-i dea si p'aia mici in comedii ca poate n-au vazut in Italia...
Nu maica au zis ca nu au cu ce masina sa vie da' vine!
Ce sa-i mai zic, dau sa ies spre poarta si-mi zice: stai usor maica sa vaz si io pe unde calc.
Ma uit mai atent la ea si-i vad ochii albiti de cataracta, mariti monstruos ( ei pana acum decat faceam cu mana din goana masinii...) de o pereche de ochelari carpiti cu un elastic ingalbenit de vreme si cu nodul in gat imi iau ramas bun: ne vedem sanatosi tanti Ioana!
Apai maica acu' daca tot am iesit la poarta raman sa ma uit de copiii astia...
.....
Pe seara am ajuns in oras, prin centru nevasta-mea ma strange de brat: uite-o pe fata lui tanti Ioana!
Era la o terasa de vorba cu doua prietene,  cotcodacitul ei se auzea cale de o posta iar copii prestau cu rolele printre platani.
Din zbor am prins decat vreo 3 cuvinte:
-La baba? Ce sa faca acolo copii mei fara internet?

Am ramas in minte cu imaginea "babei" cu ochii albiti cautand in zadar in praful ulitei dupa fata si nepoti...