Cado'!

Acum cațiva ani buni aparea pe un canal ( desființat dealtfel ) un italian ce vindea împreună cu o românică d' a noastra nește argintăreli dubioase, ori la fiecare prezentare spunea: și acest inel...cado'!
Cam în aceeași perioadă răspundeam de destinele a 200 de amărâți de la abatorul splai București și faceam cu sârg naveta ( de aia a explodat și Challenger-ul , l-a blestemat lumea : ardeo-ar focul de navetă! ) la bucurești, ( bucureștenilor nu vă suparați ca scriu cu literă mică numele orașului vostru însă bucureștiul e un oraș plin de oameni, singuri. )
Eeei dragii mei, se gasește cineva așa bun la inimă încât sa ma încerce: nu vrei un ciobănesc mioritic?
Gura mea cea spartă apucă să aprobe pâna când semnalul trimis de urechi catre ( recunosc, ușoare urme ) creier să compileze ce și cum.
Deci da.
Hmmm....în noaptea aia l-am ținutără pe balcon, ( stăteam în Galați și faceam naveta către bucurești și inapoi ), pfff...mi-a mâncat ficusul...
Dimineață mă pregatesc, iau javra subsuoară ( 3 luni, 20 de kilo ce crezi? ) o instalez pe bancheta din spate de la dispero ( așa botezasem Espero, mașina mea) și hai catre capitală.
Pe la Brăila pune diiiitaaamai botul pe umărul meu stâng... eu impresionat de dovada de iubire necondiționată ( fă o probă, închide în portbabajul mașinii nevasta sau câinele și vezi cine te iubește după 2 ore ) emoționat îl întreb: aer domlu?
Iau drept accept limba lui de 30 de centimetri care-mi fâlfâia drept eșarfă și deschid geamul, și în secunda doi mă trezesc cu diiittaaamai voma în poală la 120 de kilometri pe oră!
Nu știu cum am oprit, eram între două camioane...
Deci : "Cado!""